But felt so lonely in your company.
Este aproape la fel de trist precum te gandesti tu acum ca este.
Sa astepti atat degeaba. Sa astepti sase ani. Sa astepti 10 ore. Sa astepti 3 ore sa adormi. Sa astepti un telefon, un zambet, un cuvant. Si sa-l astepti, ascultand muzica aia. Acea muzica. Pe care asteptai si acum 2 ani, acum 10 luni, acum 7 luni, acum 4 luni. Si acum. Acum 6 ani.
Why would you do that? Why would anybody do that? Sure, I can accept that we’re going nowhere.
Si sa fumezi aceleasi tigari pe care le fumai si acum 6, 5, 4, 3, 2, 1 an. Si sa te gandesti la aceleasi dealuri, rauri, strazi, baruri la care te gandeai si acum 1 an. Sa te gandesti la aceasi ploaie, la care te gandesti in fiecare zi. Si la acelasi concert, acelasi tren, acelasi oras, acelasi tren iar, alt oras. Si la aceleasi plimbari, aceleasi beri. Aceleasi melodii. 1 minute of perfect tunes.
Sa astepti decembrie. Decembrie de acum 2 ani. Decembrie de maine, poimaine, poate dupa. Si sa nu stii daca vine. Aprilie? Iulie? Poate chiar octombrie?
De cand? De azi? De miercuri!
And still: make me want to stay.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu